E Duminică. Căldura mare m-a trezit. E abia ora 8 și nu mai pot dormi. De fapt motivul e altul. Azi e marea finală la Roland Garros. E că o invitație la vals, un dans al celor mai buni doi jucători din circuitul mondial. Nu aș fi atât de entuziast, însă de o parte a fileului e cel mai bun coregraf din tenis iar de cealaltă cel mai bun dansator. Într-un cuvânt avem finala mult visată, mult așteptată și cum scria Luminița Paul în Gazeta Sporturilor în urmă cu două zile, finala recâștigată.

Paris, 23 de grade C, norii amenință ringul de dans însă virtuozii nu se lasă bătuți. Cel care dă tonul petrecerii este Roger Federer. Elvețianul, în pași de vals, îi arăt lui Rafa cum se face și până acesta se prinde e deja 5 la 2 pentru elvețian. Apoi spaniolul, că un adevărat latin, prinde pașii și începe să-i arate elvețianului ce știe. Începe vântul, fumul portocaliu parizian nu îi împiedică pe cei doi să facă spectacol, însă dă o doză de mister și atmosferă de poveste.

Federer cu câteva scurte de efect la care Rafa nu are rapuns; Nadal cu câteva passing shot-uri învățate din coregrafia elvețianului. Prima rundă e câștigată de Rafa. Mult mai exact și mai eficient în mișcări. De partea cealaltă Roger a punctat mai mult la impresia artistică, însă nu a fost de ajuns. Actul secund începe la fel cum se termină primul. Rafa adună puncte Federer, doar aplauze. Dânsul e din ce în ce mai rapid, mai complicat, mai plăcut ochiului.

Artizanii nu obosesc iar loviturile magice apăreau și de o parte și de alta. Runda secundă a fost egalitate și a fost nevoie de departajare, unde Rafa a fost mai prezent, a punctat mai bine chiar a impresionat și publicul, iar victoria a fost de partea lui. Roger nu mai știa ce coregrafie să mai pună pe tapet pentru a-l depăși pe agerul, luptătorul, magnificul, neobositul spaniol. Setul trei a fost la fel de echilibrat că primele două, însă Roger a câștigat datorită unui break reușit pe final. Aici însă s-a rupt filmul. Mai tânăr și mai bine pregătit fizic Nadal a alunecat mai bine pe zgură, în ultimul set.

Televizorul meu era parcă mai închis la culoare decât la începutul meciului, loviturile lui Nadal erau mai dureroase și mai adânci. Roger era la pământ. Dar nu-i nimic. Eu, ca fan al elevtianului, sunt mulțumit de ceea ce a realizat la acest turneu. Sunt mândru că un jucător la 30 de ani a reușit să se ia la întrecere cu Nadal sau Djokovic. Sunt mândru să-l iubesc. A demonstrat că fenomenul Roger Federer nu a murit încă, că mai poate face o dreaptă biciuită fără răspuns pentru adversar sau o scurtă marca înregistrată. Apoi dintr-o dată tresar. E festivitatea de premiere.

Când îl văd pe Rafa cu trofeul în mână, îmi dau seama că Roger nu a avut în fața doar pe numărul 1 mondial ci și pe o legendă a tenisului deja. Nu am de ce să fiu trist, Roger rămâne acel virtuoz care a încântat atâta lume și care încă o mai face. În surdină aud cuvintele spaniolului care mă încurajează și mai mult și care arată că spaniolul merită locul pe care se află în clasament: Roger este cel ami mare tenismen din toate timpurile iar Djokovic cel mai bun în acest moment.

Rămân cu un gust amar doar prin prismă faptului că Roger n a câștigat trofeul, însă sunt mândru că țin cu el, sunt fericit să fiu contemporan cu un asemenea jucător. Lupta se mută acum pe terenul lui Roger, pe iarbă cu nuanțe londoneze, cu aromă de casă regală și cu amprente, urmă marca Roger Fedrer. Ce va fi doar timpul va demonstra.