Se spune că în viață e nevoie doar de dragoste. Nu și în fotbal! Două dintre cele mai iubite, adulate, susținute și urmărite echipe de pe plaiul carpatin au ajuns în Liga a -III- a. 
   
Universitatea Craiova și Poli Timișoara au fost echipele cu cel mai mare număr de spectatori, pe teren propriu, din sezonul trecut. Sunt echipele cu unii dintre cei mai pătimașii suporteri dar și cei mai îndrăgostiți de culorile pe care le venerează. 
  
Universitatea Craiova a fost mereu centrul luptelor împotriva echipelor Bucureștene, mereu cei care au luptat împotriva sistemelor, cei care au născut atâtea iubiri și care au dat țării întregi atâtea momente magice. Suporterii acestei echipe au gustat din cupa marilor izbânde și au iubit acesta echipă pentru ceea ce reprezenta ea, o mare infinită de dragoste alb-albastră, un avânt al tinereții și un liant al artei către terenul de joc. Azi, „Centralul” nu le mai poate fi alibii la marile performanțe și nici aripi către cerul albastru. Aerul florentin s-a cam disipat, „Ellan Road” mai poate pus la respect doar în vâltoarea amintirilor din perioada Craiovei Maxima, vinul de Bordeaux e pe terminate și beția vremurilor trecute apune încet încet, Kaiserlautern-ul nu mai e ce a fost căci nu mai avem cum să ajungem acolo iar la Lisabona se oprește filmul incolor al vremurilor boemice demult apuse. 
  
Ce a mai rămas din acest cer alb-albastru amenințat cu norii marilor succese ale echipei? Doar numele; Universitatea Craiova. Un nume care a fost rostit de atâția oamenii în decursul istoriei. Un nume care a luat-o de atâtea ori de la capăt și care a renăscut atunci când îi era mai greu. Acum a călătorit cu mașina timpului și a ajuns în anul 1957, adică în Liga a -III-a. Oteleanu, Oblemenco, Balaci, Camataru, Lung, Cârțu șamd, sunt doar niște cărți cu coperte maronii, bătute de soarte vremii, așezate pe raftul prăfuit cu amintiri eterne și maxime, care nu mai pot schimba situația echipei. 

Politehnica Timisoara a reprezentat mereu mandria banatenilor. Echipa care a avut parte de iubire neconditionata indiferent de situatia clubului, iar istoria sa a fost una zbuciumata din toate punctele de vedere. Din momentul in care Poli a preluat ştafeta fotbalului timişorean, pe la sfarsitul anilor 1940 si pana la retrogradarea echipei in liga a -IV-a, pe la inceputul anilor 2000, Poli s-a afirmat in special datorita sufletelor care strigau cu pasiune in tribune. Având de suferit din cauza regimului dictatorial şi deservind echipele centrale cu jucători, în mod silit, echipa emblemă a Timişoarei a oscilat adesea între primele doua eşaloane. În ciuda câtorva prezenţe sporadice în cupele europene şi a eliminării unor cluburi precum Celtic Glasgow şi Atletico Madrid, Poli nu a reuşit să câştige niciodată campionatul României, reusind doar doua trofee de „Cupa Romaniei”Acum Paltinisanu, Dembrovschi sau Jackie Ionescu au fost trimiși surdină întunecată și rece a amintirilor alb-violete. Zambon și Iancu sunt acum la modă, ei au distrus fotbalul timișorean dar nu și iubirea nemărginită, necondiționată și sinceră a fanilor. Pe plaiuri bănățene se aude și acum ecoul cântecelor suporterilor viola, care cântau în tribunele „Dan Paltinisanu” la scorul de 8 la 1 pentru Steaua. Ce nebunie, ce dragoste și ce atașament. 

Două echipe, două iubiri, câte două culori: alb-albastu, alb-violet. Au mai rămas doar iubirea și dragostea eternă pentru culorile care le-au adus atâtea satisfacții. Aceste lucruri nu le vor putea schimba niciodată Mititelu sau Iancu pentru că sunt medicamentele de care cele două formații au nevoie în momentele în care se află în moarte clinică. Acum, cele două echipe sunt în moarte clinică și au nevoie de nebunia suporterilor lor pentru a fi resuscitate și a prinde viață.