Se spune că marii fotbaliști se cunosc și după caracter. Cine a spus aceste cuvinte avea mare dreptate. Iar ceea ce s-a întâmplat aseară pe Camp Nou vine să demonstreze, o dată în plus, dacă mai era nevoie că jucătorii de fotbal au nevoie și de caracter uman ca să ajungă fotbaliști.
Adus în vară, de la Valencia, David Villa a fost primit pe Camp Nou cum nu se poate mai bine. Peste 20000 de fani i-au arătat lui „El Guaje” respectul față de fotbalistul David Villa. El trebuia să le mulțumească pe teren, prin cât mai multe goluri. Începutul de sezon nu a fost tocmai promițător, dar Villa începe să câștige inimile fanilor blaugrana nu doar prin goluri ci și prin spiritul de luptător, pentru jocul de echipă, pentru inteligență, dar cel mai mult pentru caracter.
Era minutul 4 al meciului de pe Camp Nou, cu Sevilla, și Lionel Messi reușește să înscrie din centrul careului de 16 metri. Pe lângă golul argentinianului rămâne înfiptă în inimile suporterilor Barcei, o fază care dovedește caracterul lui David Villa; care arată respectul unui mare jucător pentru unul imens, care arată inteligență, fair play-ul și bărbăția unui mare om. După șutul lui Messi, respins de portar, mingea sare pe linia porții și abia după aceea intră în poartă. Villa, aflat lângă balon, are o reacție de mare jucător atât ca și caracter cât și microbistic. Nu se avântă orbește să introducă mingea în poartă, cum fac atacanții ci se pune în spatele ei, protejând-o și așteptând să între în poartă. Deși este atacant și rolul lui este să înscrie el nu a făcut acest lucru. Nu i-a furat golul lui Messi deși el era atacantul care lăsase de dorit în acest început de sezon și avea mare nevoie să înscrie. Însă el a vrut să demonstreze publicului catalan că are caracter de mare jucător și că joacă și pentru echipă nu doar pentru el. A demonstrat încă o dată că merită să joace la Barcelona și să poarte tricoul blaugrana.
Meciul nu l-am urmărit. Am văzut doar primele 5 minute, așa că am intrat pe internet pentru a urmării rezumatul meciului. Astfel am văzut că gestul lui „El Guaje” a fost răsplătit cu două goluri. Rezumatul era în limba spaniolă, iar după primul gol al atacantului Barcei am văzut câteva imagini din tribune care m-au emoționat. Oamenii din tribune făceau reverențe după prima reușită al atacantului spaniol. Comentatorul de limbă spaniolă spunea: „Siiiii reverencia a David Villa”. Atacantul spaniol a meritat această modalitate de mulțumire atât pentru golul marcat, dar mai ales pentru gestul din startul partidei. Onestitatea, dragostea, caracterul, fairplay-ul, inteligența acetui jucătorul au fost răsplătite cu un gest pe măsură. Da, spun și eu, cu siguranță David Villa a fost regele de pe Camp Nou și merită să i se răspundă cu aceeași monedă: Respect, care este și sloganul din UEFA Champions League.
Astfel, David Villa a demonstrat că fotbalul se joacă atât cu trupul și inteligență cât și cu inima. Poate uneori este mult mai important să joci fotbal cu inima decât cu inteligență. Pentru că ceea ce ai în suflet este mult mai apreciat de suporteri decât ceea ce ai în cap. Villa are și inteligență dar și suflet. De asta joacă la Barcelona, pentru că este un jucător complet din toate punctele de vedere.
FC Barcelona – Sevilla 5-0 Highlights
Last modified: iulie 25, 2023