În 1600, Mihai Viteazul a ajuns să conducă în același timp Țara Românească, Transilvania și Moldova. Aceasta este numită prima unire a celor trei țări române, dar a fost o stăpânire politică de scurtă durată, obținută prin campanii militare și negocieri. Nu a creat un stat național cu instituții comune, așa cum înțelegem astăzi România.
Mihai era domnul Țării Românești din 1593. Înainte să treacă munții spre Transilvania, se confruntase cu Imperiul Otoman și își căutase aliați pentru a-și păstra tronul. Victoria de la Șelimbăr, în 1599, i-a deschis drumul spre Alba Iulia. În primăvara următoare a intrat și în Moldova, unde domnea Ieremia Movilă. Astfel, cele trei teritorii s-au aflat sub autoritatea sa pentru câteva luni.
Contextul era însă instabil. Imperiul Habsburgic, Polonia, Imperiul Otoman și conducătorii locali aveau interese diferite, iar nobilimea transilvăneană nu i-a rămas alături. Până la sfârșitul anului 1600, Mihai pierduse controlul asupra Transilvaniei și Moldovei. În 1601 a încercat să revină, dar a fost ucis lângă Turda. Importanța episodului ține atât de ceea ce a reușit atunci, cât și de felul în care generațiile următoare i-au interpretat faptele. De aceea, povestea unirii cere atenție la evenimentele din epocă și la sensurile diferite primite ulterior.
Cum a ajuns Mihai Viteazul o forță în regiune
Mihai a devenit domn al Țării Românești într-o vreme în care Imperiul Otoman avea o influență puternică asupra principatului. Pentru a-și apăra poziția, s-a alăturat alianțelor care luptau împotriva otomanilor. Războiul a adus distrugeri și a cerut resurse mari, dar i-a oferit și sprijinul unor vecini.
În 1595, armata condusă de Mihai s-a confruntat cu forțele otomane ale lui Sinan Pașa la Călugăreni. Mihai a obținut un succes militar pe câmpul de luptă, apoi s-a retras pentru că nu putea opri singur întreaga campanie. Otomanii au ocupat pentru o vreme puncte importante din Țara Românească. Bătălia de la Călugăreni nu a încheiat războiul.
Mai târziu în același an, Mihai a revenit cu ajutorul aliaților din Transilvania și Moldova. Armatele aliate au împins forțele otomane spre Dunăre și le-au înfrânt la Giurgiu. Aceste confruntări i-au consolidat reputația de comandant și i-au arătat cât de important era sprijinul extern.
Alianțele aveau însă propriile condiții. Conducătorii Transilvaniei și ai Imperiului Habsburgic urmăreau interese care nu coincideau mereu cu ale lui Mihai. El trebuia să negocieze în timp ce încerca să își păstreze autoritatea în Țara Românească. Instabilitatea acestor relații va influența și unirea din 1600.
De ce a intrat în Transilvania în 1599
La sfârșitul anilor 1590, situația politică din Transilvania s-a schimbat de mai multe ori. Principele Andrei Báthory, ajuns la conducere, era privit de Mihai ca o amenințare pentru poziția sa în Țara Românească. În joc se aflau și interesele împăratului Rudolf al II-lea, care voia să își extindă influența asupra principatului transilvănean.
Mihai a trecut cu armata în Transilvania și l-a înfrânt pe Andrei Báthory la Șelimbăr, în octombrie 1599. Apoi a intrat în Alba Iulia și a preluat conducerea principatului. Victoria i-a adus un teritoriu întins, dar și problema administrării unei țări cu instituții și grupuri conducătoare diferite de cele din Țara Românească.
În Transilvania, nobilimea avea un rol important în viața politică. Mihai avea nevoie de colaborarea ei, de venituri pentru armată și de o relație funcțională cu împăratul. Autoritatea câștigată printr-o bătălie trebuia menținută zi de zi prin decizii administrative și negocieri.
Preluarea Transilvaniei nu a fost un pas dintr-un plan de creare a României moderne. Mihai acționa ca domn al epocii sale, preocupat să își apere tronul și să își extindă puterea. Urmările acțiunilor lui aveau să primească, mult mai târziu, și o semnificație națională.
Cum au ajuns cele trei țări sub aceeași conducere
În primăvara anului 1600, Mihai a pornit din Transilvania spre Moldova. Acolo domnea Ieremia Movilă, care se baza pe sprijinul Poloniei. Campania a avansat repede, iar Ieremia Movilă a fost înlăturat. Mihai a ajuns astfel să își exercite autoritatea asupra Țării Românești, Transilvaniei și Moldovei.
Cele trei țări nu au devenit provincii ale unui stat organizat după un singur model. Fiecare avea instituții, boieri sau nobili și relații externe proprii. Mihai a încercat să le conducă împreună, dar timpul avut la dispoziție a fost scurt. În plus, menținerea armatelor și obținerea sprijinului elitelor locale erau probleme permanente.
Rivalii săi au reacționat. Nobilimea transilvăneană s-a ridicat împotriva lui, iar în septembrie 1600 Mihai a fost înfrânt la Mirăslău de forțe sprijinite de generalul imperial Giorgio Basta. În Moldova, Ieremia Movilă a revenit cu sprijin polon. Trupele polone au intervenit și în Țara Românească.
Până la sfârșitul anului, Mihai pierduse stăpânirea pe care o obținuse în primăvară. Unirea a durat câteva luni deoarece depindea de victorii militare, de resurse și de sprijinul unor aliați care își urmăreau propriile obiective. Rapiditatea cu care a fost realizată a fost urmată de o destrămare la fel de rapidă.
Ce s-a întâmplat în 1601 și cum a fost privită unirea mai târziu
După pierderea celor trei țări, Mihai a căutat din nou sprijinul împăratului Rudolf al II-lea. În 1601, a luptat alături de generalul Giorgio Basta împotriva lui Sigismund Báthory. Armatele lor au câștigat bătălia de la Guruslău, redeschizând lupta pentru controlul Transilvaniei.
Colaborarea dintre Mihai și Basta era fragilă. La scurt timp după victorie, Mihai a fost ucis de oameni aflați sub comanda generalului, în apropiere de Turda. Moartea sa a pus capăt încercării de a reveni la conducerea celor trei țări. Proiectul politic din 1600 nu a continuat printr-un succesor care să păstreze aceeași stăpânire.
În secolul al XIX-lea, când ideea unirii românilor a devenit un obiectiv politic, figura lui Mihai Viteazul a primit o semnificație nouă. Istorici și scriitori, între care Nicolae Bălcescu, au prezentat domnia sa ca pe un reper al unității. Această interpretare a influențat felul în care episodul este amintit până astăzi.
Unirea din 1600 a fost reală ca exercitare a puterii de către același conducător asupra celor trei țări. Durata ei scurtă și condițiile politice ale epocii arată ce a putut realiza Mihai și ce nu a reușit să păstreze. Tocmai înțelegerea ambelor aspecte face din povestea sa un capitol important al istoriei românilor.


