În numele Reykjavík a rămas imaginea unui golf din care părea că se ridică fum. Erau aburii izvoarelor termale, iar cei care au numit locul i-au spus Golful Fumegând. Apa caldă din subsol, care a făcut peisajul atât de ușor de recunoscut, este folosită astăzi la încălzirea locuințelor din capitala Islandei.
Numele Tokyo amintește de mutarea curții imperiale, fiindcă orașul se numea Edo când împăratul Japoniei își avea reședința la Kyoto. În 1868, după căderea shogunatului, Edo a primit prin decret numele Tokyo, care înseamnă Capitala de Est. În China, numele Beijing înseamnă Capitala de Nord și capătă mai mult sens lângă Nanjing, Capitala de Sud. În ambele cazuri, direcția arată unde se afla noua capitală față de cea veche.
Alte nume au explicații care s-au păstrat în povești. În tradiția bucureșteană, un cioban pe nume Bucur ar fi dat numele așezării de pe Dâmbovița. Hrisovul din 1459, emis de Vlad Țepeș, arată că numele București era deja folosit, dar lasă deschisă întrebarea despre originea lui. Documentul și legenda răspund la întrebări diferite, pentru că primul arată cum era numit locul la o anumită dată, iar a doua păstrează felul în care oamenii au încercat să își explice acel nume.
Un cioban la București, o zeiță la Atena și un leu la Singapore
București. Într-o versiune scrisă a legendei, consemnată de Johan Filstich în 1728, ciobanul Bucur ar fi ridicat un schit lângă Dâmbovița. De la el ar fi rămas numele așezării. Relatarea este cu aproape trei secole mai târzie decât hrisovul în care apare numele București. Actul lui Vlad Țepeș, datat 20 septembrie 1459, privea drepturi de proprietate și este cea mai veche atestare documentară cunoscută a orașului.
Atena. Potrivit mitului grec, Atena și Poseidon și-au disputat dreptul de a ocroti orașul. Poseidon a oferit un izvor cu apă sărată, iar zeița Atena, un măslin. Judecătorii au ales darul zeiței, căreia tradiția îi atribuie și numele cetății. Atenienii au reprezentat disputa pe frontonul vestic al Partenonului, astfel încât povestea se putea citi și în sculpturile de pe Acropole.
Singapore. Numele vine din Singapura, adică Orașul Leului. În Analele Malaieze, prințul Sang Nila Utama ajunge pe insula cunoscută drept Temasek și vede un animal pe care îl crede leu. Întâlnirea explică, în poveste, alegerea noului nume. Leul a rămas un simbol al orașului-stat și apare în Merlion, figura cu cap de leu și corp de pește.
Izvoarele termale din Reykjavík și floarea din Addis Ababa
Reykjavík. Tradiția islandeză leagă începuturile așezării de Ingólfur Arnarson, un colonist norvegian ajuns în zonă în secolul al IX-lea. Potrivit poveștii, el a aruncat în mare doi stâlpi de lemn aduși de acasă și a ales să se așeze acolo unde aceștia au ajuns la țărm. Stâlpii apar astăzi pe stema orașului. Numele păstrează un alt detaliu al locului, aburul care se ridica deasupra izvoarelor.
Addis Ababa. În limba amharică, numele capitalei Etiopiei înseamnă Floare Nouă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Taytu Betul, soția viitorului împărat Menelik al II-lea, a ales să locuiască lângă izvoarele termale de la poalele dealurilor Entoto. Așezarea s-a dezvoltat în jurul reședinței sale, iar alegerea numelui îi este atribuită lui Taytu. Zona era cunoscută în limba populației oromo drept Finfinne, un nume mai vechi, legat tot de izvoarele locale.
Tokyo și Beijing poartă în nume direcția în care s-a mutat puterea
Tokyo. Înainte de schimbarea numelui, Edo era deja un centru politic important. De acolo conduceau shogunii Tokugawa, în timp ce împăratul își păstra reședința la Kyoto. În 1868, odată cu Restaurația Meiji, orașul a fost redenumit, iar curtea imperială s-a mutat acolo. Primul dintre cele două caractere japoneze din numele Tokyo, 東, înseamnă est, iar al doilea, 京, înseamnă capitală.
Beijing. La începutul dinastiei Ming, curtea imperială se afla la Nanjing. Împăratul Yongle a mutat capitala spre nord, iar în 1421 Beijingul a devenit sediul principal al curții. Nanjing și-a păstrat un rol administrativ secundar. În scrierea chineză, numele celor două orașe au același caracter pentru capitală, iar primul caracter le deosebește prin direcție, nord sau sud.
Ce au adus râurile, porturile și coloniștii în numele capitalelor
Ottawa. O explicație consemnată de autoritățile canadiene leagă numele de adàwe, un cuvânt din limba populației algonchine care înseamnă a face negoț. O altă explicație îl pune în legătură cu populația indigenă Odawa. Ambele trimit la istoria regiunii și a râului de lângă oraș. Așezarea colonială se numea Bytown și a primit numele Ottawa în 1855, cu doi ani înainte ca regina Victoria să o aleagă drept sediu al guvernului Provinciei Canada.
Buenos Aires. Expresia spaniolă poate fi tradusă literal prin aeruri bune, însă numele capitalei Argentinei vine din denumirea unui port. În 1536, expediția lui Pedro de Mendoza a dat primei așezări un nume care invoca Fecioara Bunului Aer, venerată de marinari la Cagliari, în Sardinia. Când Juan de Garay a întemeiat din nou orașul în 1580, a numit așezarea Trinidad și a păstrat referința la Buenos Ayres în numele portului. În timp, numele portului a devenit numele sub care este cunoscut întregul oraș.
Wellington. Capitala Noii Zeelande poartă numele unui om care și-a primit la rândul său titlul de la un oraș englezesc. În 1840, Compania Noii Zeelande a ales numele în onoarea ducelui de Wellington, Arthur Wellesley, cunoscut pentru victoria de la Waterloo. Orașul a devenit capitală în 1865. Golful de lângă el păstrează și numele maori Te Whanganui-a-Tara, care înseamnă marele port al lui Tara.
La Buenos Aires, numele portului a ajuns să desemneze orașul. La Wellington, numele ales de coloniști coexistă cu cel maori al golfului. Uneori, tocmai numele mai vechi păstrează detaliul care face locul ușor de înțeles, fie că este vorba despre un izvor, despre negoțul de pe un râu sau despre oamenii care locuiau acolo înainte ca orașul să devină capitală.
